Opinii

Adesea, talentele mari, dăruite de Dumnezeu spre creșterea educativă și culturală a neamurilor pământului, au fost asociate în latura omenescului cu pasiuni devastatoare și adesea fatale.
          Sufletul omenesc e puternic precum oțelul, dar slab ca o trestie în aceșași timp, ceea ce este un miracol de coexistențe.

  La clasa  a VIII-a, după 1990, se mai studia o nuvelă cutremurător de frumoasă și cutremurător de tragică, a lui Gala Galaction, „La Vulturi”, din care toți aveam multe de învățat pentru câmpul vieții. Haideți să o retrăim  un pic...

  „Fiecare copil care vine pe lume este un mesaj de la Dumnezeu că încă nu este de tot dezamăgit de lumea asta”.
 Rabindranat Tagore (1861-1941)
        Dumnezeu îşi revarsă adesea darurile sale asupra unor indivizi pe care semenii lor îi desconsideră sau le fac viaţa amară. Totul până la un moment, când cineva i-a sesizat şi imediat existenţa lor a ajuns pe o orbită... parcă predestinată.

Am reușit, cu timpul, să îmi... disciplinez imboldurile de nostalgie - aceasta, din nevoia de a-mi proteja „bunul mers” al zilei. Însă, când prezentul nostru socio-moral are impulsii de nesimțire publică, dau curs unuia dintre resorturile de „autobandaj”, alcătuite de-a lungul anilor. Unul dintre „ritualuri”: Scot dintr-unul din sertarele cu corespondență câteva plicuri. Și nu o dată dobândesc un fel de replică la puseul prezentului.

Orice făptură care vine pe lume, chiar și bebelușii care sunt în fașă, spune medicul Alfred Alder, vor să aibă siguranță. Omul trebuie să simtă că stă pe picioarele lui și totodată că este recunoscut de alții. Dacă nu reușește ceea ce dorește, sau crede că nu reușește se naște sentimentul de inferioritate, care nu este ceva exterior, ci este un sentiment foarte profund.

Provocările la adresa democrației sporesc în ultima vreme. Ele vin, în cele din urmă, din slăbirea societăților civile.

Nu  vi  se   pare  hăzos, dragi cititori, sau un  pic  ridicol obiceiul  fiinţelor  numite  oameni  de  a-şi bate zgomotos palmele  una  de  alta atunci  când  le  place vorbirea cuiva, un  cântec  sau  vreo  panoramă  în  mişcare?

Se ascute lupta politică. Suntem în așteptare. „Cu sufletul la gură” așteptăm, pentru „binele românilor”, comasarea alegerilor. Trebuie să fim conștienți de marele avantaj pe care politicienii noștri ni-l acordă și ne ajută să nu mai facem drumul la urne de patru, cinci ori. În plus, de reținut, și ce economie „extraordinară” se rezolvă. Totul pentru om! Cu aceste economii se va ușura probabil și amenda care vine de la Washington, pentru mărețul contract Roșia Montană.

     E afirmația unuia dintre cei mai fascinanți universitari clujeni postbelici - V. FANACHE - care peste două luni ar fi împlinit 90 de ani. N-a fost să fie, dar a rămas viu în istoria literaturii române, a eseisticii actuale, în memoria și sufletul celor care am avut norocul să-i fim studenți. Sunt inegalabile cursurile, seminariile, studiile din cărțile domniei sale pe seama lui Caragiale, Bacovia, Blaga, Beniuc, a revistei „Gând românesc”.

     Am primit zilele trecute o carte pe care o știam din atelierul de creație, adică încă din manuscris, și care, în momentul în care am făcut cunoștință cu ea, așa îmbrăcată de sărbătoare, m-a convins de importanța drumului, altul decât cel știut, autor- text- editor- editură-tipografie- bibliotecă/librărie – cititor. Un drum al facerii, din care nu lipsesc detaliile, piese de rezistență, de susținere, într-o construcție durabilă.