Opinii

Ceea ce cultura clasică a numit forme ale spiritului – religia, arta, filosofia – nu se lasă bagatelizat fără pierderi, cum mai cred destui. Nici chiar în epoca continuei revoluționări a științelor și tehnologiilor. Exercitate la propriu – așadar, ca religie a mântuirii, ca artă a semnificării umane a evenimentelor și ca filosofie ce captează întregul lumii – ele conțin adevăruri și rămân parte a vieții pline de sens.

               Acum, când spun icoane, nu mă gândesc la reprezentările personajelor biblice sau la grupul folcloric îndrumat de maestreul Ioan Bocșa, ci la imaginea pe care, cei care au trecut prin școli, o păstrează în memorie, a luminătorilor minții, învățători și profesori.

Astăzi, 5 octombrie, este despre dascăli, adevărați jertfitori pe altarul educației, și despre copii, prin care menirea celor dintâi amintiți capătă sens. Dascălii sunt ca niște lumânări ce luminează viața copiilor, a tinerilor și a societății. Ei ard pentru cei pe care îi „păstoresc”, curat, fără a lăsa răni sau urme de ceară pe sufletul lor. Trăiesc alături de copiii lor bucuriile și tristețile, le alină durerile, le alină setea de cunoaștere și de liniște, dăruiesc din darul lor fără a aștepta nimic în schimb.

Mulți s-au obișnuit să asocieze școala cu numele învățătoarei sau a profesorului, așa cum au făcut-o Eminescu și Creangă, Sadoveanu sau Coșbuc și mulți alții, pentru care imaginea  acestor ființe a devenit o icoană de suflet pusă pe altarul recunoștinței.

În cursul verii 2023, un Grup reunit la Azuga a propus, ca soluție la dificultățile României actuale, conceptul „România cetățenilor”. Interesul a fost considerabil, încât a face un pas înainte este rațional.

   Istoria ne oferă exemple de regi din țări cu o îndelungată tradiție monarhică, care au fost judecați, găsiți vinovați și condamnați la moarte. Două exemple par mai concudente   ...   regele Angliei, Carol I Stuart (1625-1649), și regele Franței, Ludovic al XVI-lea (1774-1793).

      Ocean, de vise, la Mihai Eminescu, de ninsoare, la Vasile Alecsandri, cu accent pe sunetul/litera „e”, pentru a obține trei silabe, o-cé-an, în rostire & recitare, cu valoare prozodică și stilistică, acest cuvânt folosit nu de toate zilele, doar de duminică, poate, căci nu aparține vocabularului fundamental al limbii române, adună multiple sensuri și asocieri, pe măsura dimensiunii lui, infinite și, totuși, atrăgătoare.

Îmi place cuvântul „astâmpăr”, dar mai cu seamă adjectivul din familia acestei vocabule. Pentru vârsta copilăriei, a adolescenței, „neastâmpărat” ține de un comportament firesc.