Opinii

                                                           
Lumea în care trăim reclamă rezolvări în grade diferite de urgență. În față stau acum desfășurări ce se cer curmate: războiul, conflictul dinăuntrul creștinismului, scindarea lumii, degradarea ființării umane. Niciuna nu încetează fără religie –  religie la propriu.

               
„Cea mai prețioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, călătorie pe care o facem în singurătate.”                                                 (Mircea Eliade)
 

          Învierea lui Iisus Hristos nu este o simplă readucere la viață a vechiului trup și nu este nici o creare a unui trup nou din nimic, ci este o prefacere radicală a trupului muritor printr-o lucrare creatoare făcute asupra vechiului trup. Dacă ucenicii n-ar fi recunoscut o corporalitate în cel care li se arăta, adică corporalitatea lui anterioară morții, nu ar fi avut convingerea și n-ar fi putut vorbi despre învierea lui Hristos. Trupul Celui înviat este real fără a fi obiectivat, deoarece este natura străbătută de Duh.

         În fiecare an, Sărbătoarea Învierii Domnului  sau a Paştilor aduce în actualitate şi o dilemă mai veche de exprimare, referitoare la forma corectă a termenului prin care denumim acest eveniment: Paşte sau Paşti? Sfântul Ipolit (170-236 ), prolific scriitor creștin, a scris lucrarea „Despre Paști”, în care înalță un adevărat imn acestei sfinte sărbători: „O, procesiune tainică, o, sărbătoare duhovnicească, o, Paști divin, tu cobori de la cer până la pământ și urci de la pământ la cer (…).

            În satul Maieru unde s-a născut atleta Maria Cioncan, mulţi îşi mai amintesc de fetiţa de 11 ani care alerga zi de zi pe uliţele satului. A urmat Liceul cu Program Sportiv din Bistriţa, apoi Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport din Cluj-Napoca, terminând cu media generală 9.50. Din performanţele obţinute notăm: de trei ori campioană balcanică la 800 m şi 1500 m; două titluri de campioană naţională de tineret la 800 m şi 1500 m; cinci titluri de campioană naţională de senioare la 800 m, 1500 m şi 3000 m.

Nu altcineva decât geostrategi americani, germani și francezi au atras atenția asupra formării unui nou centru de greutate al lumii în care trăim, la Pacific. Ascensiunea globală și urcarea Chinei la rangul de supraputere, cuprinzătoarea ei dezvoltare, schimbă lumea de azi (am detaliat în China ca supraputere, Niculescu, București, 2021). Puține mai rămân pe loc, iar reevaluările se mișcă. Precum odinioară, reflecția prefațează schimbări.

   Într-o zi, când vremea s-a mai îmbunătățit, mă duc în grădină să cosesc niște lucernă pentru iepurași și dau peste un melc ieșit din cochilia lui, pregătit să servească o porție de lucernă. Îl i-au în mână și-i spun așa, ca poetul Ion Barbu când o luase   ... „După melci”.

 
               „De aceea mă bucur în slăbiciuni, în defăimări, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorări pentru Hristos, căci, când sunt slab, atunci sunt tare.” (II Corinteni, 12, 10)

A privi/ a citi cartea, ca pe un munte, reprezintă asumarea unei activități intelectuale, care nu se înscrie în sfera facilității și a loisir-ului, ci face parte din muncă, din efortul individual, liber consimțit de a urca zi de zi, ceas de ceas, înălțimea unor pagini, dar și de a le coborî, în adâncul lor, în înțelesurile cele mai tainice, în ipostaza unui Sisif contemporan, al cărui mit a devenit atât de familiar, încât, parcă, nu mai există alternativă, iar urcatul și coborâtul cărților ne umplu viața de aer curat, de sănătate, de rost, de farmec, ne dau echilibru.

Rostirea diurnă îți stârnește câteodată pusee ale mirării, aceasta datorită satisfacției de a redescoperi adevăruri estompate de cenușiul preajmei politice, administrative, morale, culturale.
     În actul comunicării folosim nenumărate expresii, unele cu o frecvență spornică, altele pe cale de a fi marginalizate până la a nu mai fi nevoie de ele (Căci veacul înaintează - vorba poetului pașoptist).
     A fost o surpriză să găsesc într-un text recent asocierea „aroganța mediocrației”. Superb!