Opinii

      Suntem trecători pe lângă clădiri, pe lângă peisaje, pe lângă monumente, pe lângă alte multe lucruri, în trecere, suntem trecători unii pe lângă alții. Ne bucurăm de ceea ce vedem, ne fac bine întâlnirile, mai ales după ce a trecut ceva vreme și, când revenim, observăm transformări uluitoare, cum ar fi modernizarea unui drum, renovarea unui edificiu, construcții noi, vesele și fericite, oameni lipsiți de griji, un mediu, cu adevărat desprins, parcă, din cadrul unui tablou al civilizației, ceea ce este tot mai greu de imaginat.

Într-o atmosferă plină de generalități și opinii aproximative despre educație, mi-am propus să nu intervin. Mulți îmi cer însă o declarație privind greva actuală din învățământ. O fac în trei observații.
Prima este aceea că se înțelege greu că organizarea învățământului și politica educației sunt altceva decât experiența pe care fiecare a dobândit-o trecând prin școală. Ele cer o cultură instituțională. Aceasta este tot mai puțină la noi, de la reforma din 1997-2000 încoace.

La 15 mai anul acesta s-au împlinit 150 de ani de la trecerea „dincolo, în veșnicie” a „domnitorului Unirii” Alexandru Ioan Cuza (1820 – 1873).
   Sfârșitul vieții acestui „mare bărbat” este relatat în presa vremii, în însemnările celor apropiați sau a colaboratorilor.

          Fiind cursant în anul 1974/75 al Școlii Interjudețene de partid Cluj, care pregătea viitori activiști ai PCR, bibliografia în speță se găsea la biblioteca unității, care deținea mii de cărți din toate domeniile, putând concura cu cele mai înzestrate biblioteci universitare sau academice.

„Când vorbești cu muscalii  (rușii), nu                                    
lăsa parul de lângă tine.”
 (Proverb ucrainean)
    Indivizii întregi la minte nu se grăbesc să pornească revoluții și războaie. Câtă vreme poți să trăiești în pace, nu deschide ușa războiului nici acasă la tine și nici cu alt neam.

Invitat de comunitatea adventistă să susțin o conferință despre repercusiunile Reformei religioase – în prelungirea Conferințelor de la Târgu Mureș, care au avut printre rezultate cartea Unde este Dumnezeu? (coautor Florin Ludușan, 2022) – am recitit scrieri ale lui Zwingli, Luther și Calvin și m-am adâncit în cele ale lui Hellen G. White. Am revăzut doctrinele nucleu ale reformismului religios.

Greva profesorilor, justificată (vai, dar de ce trebuie să ne justificăm doar prin acțiuni critice?!), a bulversat societatea. A venit ca un duș rece peste mersul societății noastre, aruncînd, o dată mai mult, o lumină crudă peste traumele și mîhnirile timpului pe care îl trăim în țară. Profesorii cer salarii mai mari. Ne miră că nu au exprimat aceste revendicări mai repede. Dar nu e vorba numai de salarii.

   Atunci a avut loc un eveniment ce a influențat politic, religios, economic, social, cultural etc. istoria sud-estului european și nu numai.

               
Călătoria omului pe acest pământ începe și se încheie oarecum la fel, doar ochii cu care privim sunt mai adânci sau mai deschiși. Nașterea ființei este precum o aterizare, pentru unii mai lentă, pentru alții mai zdruncinată, iar bagajul cu care ești îmbarcat de drum este unul foarte simplu, însă extrem de prețios: firescul de a te bucura și de a iubi, puterea de a râde, fericirea de te juca, de a fi liber și binecuvântarea de a revărsa lumină înspre ceilalți.

Cărți exaltate de perspectiva globalizării și electronizării (vezi Peter F. Drucker, Post-Capitalist Society, Harper, New York, 1994) spuneau că în lume se trece la o „societate a cunoașterii (knowledge society)”, în care computerul este cheia. Va fi un post-capitalism în care the blue collars se reduc în număr și putere și nu vor mai avea rolul conducător, iar professional managers vor decide. Resursa economică de bază nu va fi capitalul, nici munca, ci cunoașterea.