Cultură

“Unde sunt multe legi este multă dezordine”, spunea în antichitate un înțelept, iar adevărul acestei vorbe îl verificăm și noi astăzi, când legile cad peste noi una după alta ca ploile reci și neroditoare ale iernii: legi de la Parlamentul European, legi de la Parlamentul Național, hotărâri ale consiliilor județene, hotărâri ale consiliilor locale, decizii ale primăriilor – toate, toate, toate destinate, cel puțin în teorie, „bunului trai” și reglementării vieții dintre oameni.

„Unde sunt zăpezile de altădată?”, se întreba Villon acum vreo 600 de ani. Și mă tot întreb și eu, de vreo 60. Căci fac parte dintre cei pentru care timpul e lunecare, lină, dar fără de întoarcere.

Ca și Paștele și Crăciunul, Boboteaza era un eveniment religios însemnat datorită practicilor rituale cu semnificaţii profunde în întâmpinarea cărora se făceau pregătiri speciale. Era mai întâi Ajunul Bobotezei, zi de post şi de mare evlavie, în care aşteptam să vină crucioii să ne iordănească, să sărutăm crucea şi să fim botezaţi cu apă sfinţită. Mama mă pregătise anume pentru ziua aceasta, în care trebuia să ne păstrăm fără de păcat, să postim şi să ne rugăm.

În publicația „Tribuna” (ce apărea la Cluj, din 13 noiembrie 1938, anul I), director Ion Agârbiceanu, citim un articol semnat de profesorul universitar Sever Pop (1901-1961), originar din Poiana Ilvei, intitulat „În memoria martirilor dela Năsăud – Se împlinesc azi 175 de ani de la pronunțarea pedepsei capitale”.

       Ai fost mândrul împărat al unui bogat și întins imperiu, toată puterea lumii a fost a ta  și nimeni nu își mai aduce aminte de tine, de parcă n-ai fi fost. Viața ta o fost o bătaie de aripă a unui fluture sau un bâzâit de bondar. Ai avut în mâini puterea lumii dar ai trăit nefericit, preocupat doar să nu o pierzi și ai murit urât de toți cei pe care i-ai nedreătățit, începând cu propria ta familie.
            Ce rămâne din ce trece?

Dady și-a zis și așa i-a rămas numele. Poate ar fi vrut să-i se spună Daniel, dar cu toții aleg prima variantă. E un nume potrivit cu chipul și privirea lui. Cel mai cuminte, cel mai isteț, cel mai ascultător și cel mai năstrușnic. Și cel mai isteț, întotdeauna. La nici trei ani, vorbește ca la cinci. Îl cauți între ceilalți căci îi auzi vocea și nu poți crede că ghemotocul de copil rostește atâtea cuvinte corect, fluent și se exprimă în fraze atât de lungi. 
-A mai frecventat cumva grădinița, undeva? întreabă doamna educatoare.

În cotidianul „Universul” (nr. 185, din 9 iulie 1939), citim un articol nesemnat, intitulat „Inaugurarea stațiunii balneo-climaterice Valea Vinului din jud. Năsăud”, în care se vorbește despre stațiunea balneo-climaterică Valea Vinului, „o minunată capodoperă a naturii […] așezată în munții Rodnei, la poalele Ineului, într-o regiune liniștită și atrăgătoare.

Cuvântul din titlul de acum face o referire binevoitoare (și meritată) la ipostazele poetului, publicistului, profesorului Ion Radu Zăgreanu.
            Conjudețeanul nostru e prezent mereu în paginile cotidianului bistrițean „Răsunetul” cu opinii pe seama faptelor imediate, din țară sau de peste hotare. Sau comentează cărți beletristice despre care ai certitudinea că nu greșește.

    ,,Cornel Cotuțiu, a fost o conștiință, un om al oamenilor, mereu atent la lumea în care trăiește, mereu nu doar al sinelui, ci și al cetății.” (Horia Bădescu)