Opinii

   Ar putea fi un „adevăr simbolic” petrecut la începutul furtunosului an 1859 când într-un context internațional și intern favorabil, Moldova s-a unit cu Țara Românească formând „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei” care rămâneau sub suzeranitatea Imperiului Otoman și sub protecția Marilor Puteri.

Mai întâi, să lămurim aceste două cuvinte.
Primul, desigur, provine de la verbul „a mârâi”. E o manifestare proprie a câinilor, dar dicționarul acceptă a fi valabil și pentru bipezi, însemnând a protesta, a cârti.
„A fi fudul” înseamnă a fi mândru, îngâmfat, arogant. (Deci, nu mă refer la conotația „testicule la unele animale” – potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române.)
Rândurile de mai sus s-au vrut a fi un preambul.

          S-au dus sărbătorile de iarnă, precum şi suflul rece al amintirilor din decembrie 89, iar anul 2018, ca şi ceilalţi de după acea farsă istorică, va fi unul al unei vieţi austere pentru toată lumea săracă din această ţară. Am privit de sărbători la TV o tânără din al cărei cântec popular maramureşan reieşeau nişte versuri din popor care îl vizau pe soţul ei, morar, prin care îl povăţuia: „Măi Miculaş, fii om bun/ Şi ia mai puţin uium/ Că s-o duce vestea-n sat/ Ş-om avea de măcinat...”.

Intenționat nu am respectat ortografierea infatuatului neologism, de la care am inventat adjectivul din titlu, inclusiv pentru felul cum sună finalul cuvântului. Recunosc, e o răutate al cărei efect e doar pentru a-mi potoli idiosincrazia pentru rapidul comportament al vârstelor tinere de acum și gândul la cele ce vor urma, în raport cu actul scrierii și al cititului.

Asta  cu Miliția și pedofilul (pedofilii) că și ăștia or fi mai mulți, pare să fie un fel de  altă răfuială între diferite găști, no, grupări de influență și de putere existente în  Poliție, în structurile de informații și în SRI, în încercarea unor indivizi foarte bine plasați și interesați să aibă acces la surse bugetare de-a controla lideri politici fie prin oferirea de informații clasificate, fie prin șantaj.

Am intrat sentimentul de criză cam de pe la jumătatea anului trecut, când numai cine nu voia nu credea că ne așteaptă încă e etapă de ”strângere a curelei”. Și de atunci sentimentul/ sentimentele au tot crescut, ca niște ape ce ne acoperă până peste cap, nu de joacă, ci de pericol. De la apă a pornit acest text. Aceeași apă, cărată de peste munte, care stă acolo de mult, cu prețul vechi, e acum cu cincizeci de bani mai scumpă. Peste noapte. Nici nu cred că a mutat-o cineva pe raft.

„A fost o lovitură de stat.”
Academician Eugen Mihăescu (2017)
„În decembrie 1989 s-a răsturnat o dictatură, dar la putere au rămas tot ei.! ”
Octav Bjoza, președintele Asociației
Foștilor Deținuți Politici (2017)

Când am adus bradul de iarnă în casă, o clipă am avut temerea ca el să nu prindă rădăcini. În timpul cât a stat în colțul ales al camerei, cuminte, mă trezeam să văd dacă noaptea nu se întâmplă minuni, să prind exact momentul acela, când podeaua s-ar lăsa ușor desprinsă și în care ar intra, încet, câte un fir lemnos, care să fixezecerul cu pământul.

Când spun „ LA  NOI”, mă refer la lumea satului transilvănean care se împuținează pe zi ce trece, strivită parcă  de cea a orașului, de confortul urban, de globalizare, de miracolul străinătății unde se pot câștiga bani mulți într-un timp relativ scurt.

Ce bine ar fi ca fiecare să facă ce știe să facă sau să nu fie pus, de silă, de milă, să îndeplinească alte roluri!