Opinii

Zi de zi ochiul românului vede anumite lucruri nu tocmai “ortodoxe”, însă, de cele mai multe ori, închidem pleoapele şi trecem mai departe pentru că sunt parte integrantă a concepţiei naţiei care ne-a zămislit. Sunt anumite “fapte” pentru care ne-a tras de urechi şi mama UE, însă ele sunt în sângele nostru şi, cu siguranţă, nu le vom raporta niciodată “fiscului”.

Artiştii iau sume importante la nunţi, botezuri sau spectacole fără a tăia chitanţe beneficiarilor. Şi uite-aşa, contra sumei de mii de euro asistăm la play back-uri jenante.

Povesteam ieri cu părintele Pintea de festivalul Fire de tort şi de portretul ideal al mamei. Apoi, l-am întrebat ce fel de mamă este cea care îşi ucide copilul de nici 4 ani? Ce se va întâmpla cu acest copil? Cu siguranţă are un loc câştigat acolo în cer. Mă gândesc la volumul Fire de tort, din care face parte şi poezia Mama, inspirat din viata satului ardelenesc. Mama este una dintre cele mai frumoase poezii ale lui George Coşbuc. Sentimentele de dragoste şi dor nemărginit ale mamei pentru fiul plecat departe sunt regăsite in fiecare strofă.

Publicăm cea mai recentă scrisoare a doamnei Maria Ţoghină, Preşedinte Director General al Radiodifuziunii române, către Dr.Dr.Ana Tătaru (august 08), ca răspuns la primirea Dicţionarului de pronunţare a limbii române ed.I.

Dragă Doamnă Ana Tătaru,

Am lăsat deoparte, iertată fie-mi impoliteţea, titlurile, pentru că OMUL Ana Tătaru e mai presus de orice!

Continuăm o povestire din episodul trecut legată de viaţa politică post-revoluţionară. Disputa se ducea între un grup de moldoveni în drum spre Vatra Dornei şi un pensionar din zona Năsăudului, care-i ţinea parte regelui Mihai în dauna lui Antonescu, pentru că a ordonat armatei române să treacă Nistru şi să-şi piardă pe frontul de Răsărit, mai bine de jumătate din efective. “Şi Regele Mihai a fost de acord să trecem Nistrul!”, se auzi glasul ascuţit al unui moldovean.

Doar la noi în judeţ se pot întâmpla asemenea “minunăţii”. Să mergi cu mortul prin mălai, deoarece un anumit cetăţean al satului a îngrădit cărarea spre cimitir, negândindu-se că la un moment dat şi el îşi va găsi odihna veşnică în acelaşi loc. Povestea noastră se întâmplă la Runcu Salvei, sat în care se pare că unii mai ţin morţiş la palma de pământ moştenită de la strămoşi, chiar dacă în mod normal ar trebui să-şi facă o “pomană” să lase drum spre cimitirul satului. Mergem creştineşte în urma maşinii care transportă spre locul de veci pe ultimul opincar de la Runc.

Ce corelaţie ar putea exista între dramele multiplicate ale sportivilor noştri la Beijing – 8+1 feminin, dubla cădere a lui Drăgulescu, inexplicabila Grasu, eşecul la handbal şi conceptul „onoma” de mai sus? Să începem cu o scurtă reprezentare a lui „KulturAnatomy” care este o sinteză între germanul „Kultur” = cultură şi englezul „Anatomy” = care preia grecul „ana + tomos” = tăierea în felii, adică disecarea ştiinţei anatomice, preponderent a corpului uman; deci „KulturAnatomy” este o recombinare germano-engleză, aşa zis „Denglish”, având ca temei un conceot grec „Graeco-Denglish”.

În Iaşi, soarele se desfăcea în fâşii arzătoare, printre crengile teilor seculari, încercând să contopească şi răcoarea lor binefăcătoare.

Mă strecor, dimineaţa devreme, pe aleile umbrite, către redacţia cotidianului „Flacăra Iaşului” de care îmi amintesc cu dragoste şi nostalgie.

La vârsta de 21 de ani, până la 31, eram colaborator permanent al acestuia. Redacţia se afla atunci în incinta Palatului Culturii, unde mă bucuram mereu de o prietenească ospitalitate.

* În redacţia noastră se pune problema să ne transformăm în societate pe acţiuni. „Ce-o fi aşa?, se întreabă V.T. Să fie clar, eu nu voi scoate bani de la CEC să-mi cumpăr, după treizeci de ani de presă, locul meu de muncă!”

Eram elev la şcoala primară, când clasele ne-au fost dotate cu „părinţii” socialismului biruitor: Marx, Engels, Lenin şi Dej, se-nţelege, mai ales după ce „tătucul” Stalin se duse. Copiii, auziseră de la adulţi zicerea că Engels e „barbă albă” (Marx) barbă neagră, (Lenin) „cioc”, dar Dej „deloc”.

Dintre toate mijloacele de transport în comun, trenul a fost şi încă este cel mai comod şi sigur, pe care te poţi bizui. În 17 august am urcat în staţia Cluj-Napoca, la linia 3 în trenul 4102, cu destinaţia Bistriţa. Am ocupat loc în vagonul de clasa I, ultimul din garnitură. Trenul a plecat cu regularitate de ceasornic din staţia Cluj şi cu urarea la megafoane de „Vă dorim călătorie plăcută”.