Opinii

Lume multă în autogară. Autobuzul de Vatra Dornei. Este tot atât de înţesat cu călători ca şi pe timpul „regretatului” odios. Şoferul e acelaşi. Tună, fulgeră, chiar înjură. Nimic nu s-a schimbat. El e şeful, el e stăpânul. „Bilet! Biletul! Unde ţi-e biletul, lele?” „N-am mai avut timp, domnule!…” „Jos! Cine n-are bilet, jos!” „No, bine, omule, ce vrei acum?!…” se căina femeia. „Jos! Nu dau bilete decât pe traseu! Hai! Jos! Şi la casierie!” Omul avea sprâncene mari, groase, asemenea celor ale actorului Albulescu.

După translaţia realizată cu câteva zile în urmă între Media şi devenirea ei Mediologică (a se vedea articolele mele din “Răsunetul” Media & Mediology şi Translatio Mediologicum), încerc în spiritul ideii ce prinde contur să lansez un alt concept derivat din MEDIOLOGY “abgeleitete Begriffe” şi anume cel de CULTURĂ MEDIOLOGICĂ care este şi titlul prezentării noastre. Nu este oare un concept prea îndrăzneţ, prea rebel, fără teme iuri justificative “die Grundlegende der Rechtfertigung”!

Lumea este mereu surprinzătoare. Nu este moment din această viaţă care să nu aibă un dram de adrenalină, un dram de nebunie sau un dram de prostie. Depinde de la caz la caz, sau de la om la om. Uneori suntem acuzaţi de generaţia “beton” că nu ştim să ne trăim viaţa la maxim. Nu ştim ce înseamnă aceea superdistracţie, nu cunoaştem localurile supercool, nu avem vestimentaţia adecvată, nu ştim care sunt tendinţele vremii.

Versuri preluate dintr-un cântec popular zonal:
„Du-te dor pe cer cu stele,
Că mă-ntorc în sat la ele,
Cu dorul şi dragostea,
Când apare prima stea,
Când doarme şi dragostea”.
Şi acum versuri dintr-un colind:
„Iar de către Răsărit,
Trei regi, trei magi au pornit
Lui Mesia se-nchină,
Steaua drumul lumina,
Stea lucind aprins pe cer,
Lerui ler şi lerui ler”.

Dintre rugăciuni, cea mai de luare aminte mi se pare rugăciunea pentru duşmani:

Am văzut cu ochii mei un vânător care-a fost pensionat pentru limită de vârstă. Era disperat bietul om. Nu ştia ce să facă în noua lui calitate de… pensionar mincinos!

*

Am auzit cu urechile mele cum nechezea CALUL TROIAN când a intrat în cetatea duşmană – pentru că şi eu pot spune – acum, după război, c-am fost unul din vitejii care-au stat ascunşi acolo, în burta calului.

*

Am văzut cu ochii meu un horticultor care-a reuşit să cultive trandafiri cu ramuri fără ghimpi. Ce folos însă! Trandafirii lui erau lipsiţi şi de originalul parfum!

*

În afara celor trei stări, solidă, lichidă şi gazoasă, ar trebui să mai adăugăm şi „starea de sărăcie”, pe care tranziţia tinde s-o generalizeze.

Sărăcia nu e un viciu, ci o „stare”. Tot mai mulţi devin dependenţi de dragul ei!

Ajuns în stadiul de sărăcie şi mizerie, mândria, demnitatea şi nobleţea dispar. Sechelele lor le mai păstrează paranoicii, care, „capre râioase” mai ţin coada sus!

Cu toate acestea „bogaţii în virtuţi” îi afli între cei săraci!

În „Biblie” lauda adusă de Iov puterii divine e un veritabil poem în proză.

„(…) Înaintea lui Dumnezeu, umbrele răposaţilor tremură sub pământ, iar apele şi vietăţile din ape se înspăimântă.

Împărăţia morţilor este goală înaintea Lui şi adâncul este fără acoperiş.

El întinde miazănoaptea peste genune; El spânzură pământul pe nimic.

El închide apele în norii săi şi norii nu se rup sub greutatea apelor.

El acoperă faţa lunii pline, desfăşurând asupra ei norii săi.

N-avea studii înalte, ci doar o şcoală profesională ce l-a calificat electrician. Ceea ce avea era însă un neasemuit curaj. Acesta-l avea de undeva de… SUS.

Când s-a pus în fruntea mişcării „Solidarnoşci”, la început s-au adunat pe lângă el muncitorii, apoi studenţi, chiar rockeri şi, în cele din urmă, sportivi şi membri ai un or seminarii religioase. Cu un cuvânt, din toate mediile. Peste cinci ani avea să fie încununat cu Premiul Nobel şi apoi ales preşedinte als ţării sale.

Ne orientăm în viaţă după anumite repere. La bine sau la rău ne ghidăm după anumite lucruri. De fapt, de unde ştim că un lucru este bun şi altul rău? Dacă uneori răul este bine şi invers? Cine limitează graniţa dintre bine şi rău? Nu ştim, însă cert este că graniţa poate fi uneori călcată. Suntem oameni, aşa că nu putem sta o viaţă în vamă, dar nici în Ţara Binelui sau în Ţara Răului.

Ştim cu toţii povestea cu Adam şi Eva. Cu atât mai mult nu am fi mai breji noi cei de acum, din era superdigitală. Curiozitatea este la orice pas, încolţită în sufletul fiecăruia dintre noi.

”Egoism cu gura spartă” – un posibil scenariu de film. Un ins care îşi mănâncă de sub fund, deşi nu prea are obligaţii familiale. Ripostează la toţi cei care-l judecă având un debit verbal exagerat. Îi sare ţandăra din orice fleac. E temperamental, nestăpânit şi pe jumătate alcoolic. Jigneşte şi provoacă pe oricine îi iese în cale. Umblă şi bătut. Îl domoleşte până la urmă o femeie transformându-l într-un ins cu inimă de aur. Suferea de fapt de o angoasă a nemulţumirii de sine, de el însuşi.

Dialog între iubiţi: