Opinii
Cine n-a păzit vaci în copilărie și cine nu l-a cunoscut pe Toader, n-a avut, de fapt, copilărie. Eu sunt norocoasă, bineînțeles, ca întotdeauna.
"Ne-am continuat inventarul personal şi ne-am recunoscut greşelile de îndată ce ne-am dat seama de ele."
Este de maximă necesitate pentru dependent să fie cu ochii pe calităţile şi defectele lui, în permanenţă şi, în suflet, cu dorinţa reală de a învăţa şi a se maturiza cu ajutorul lor. Dependentul află aceasta după mult chin şi zbucium. De când e lumea, pretutindeni pe glob, oameni cu mult mai multă experienţă decât el, desigur, au pus în practică auto-examinarea şi auto-evaluarea, fără menajamente.
Oamenii au, știm bine, interese – preocupări tenace, cu mobilizări de resurse diverse, pentru a satisface durabil nevoi și aspirații – care schimbă de multe ori ceea ce este în jur. Persoana este apreciată adesea pentru spectrul larg al intereselor.
„Lăsați China să doarmă. Când se va trezi, va zgudui lumea.” (Napoleon Bonaparte)
Problema „dragonului asiatic”, cu o populație cât un continent, a preocupat mințile filosoilor și oamenilor politici din ultimele secole, nu doar pe Împăratul Franței ci și pe Immanuel Kant, iluminiștii francezi și tangențial, Caragiale la noi.
Ca să ne facem o imagine exactă despre ce primejdie se conturează pentru generațiile viitoare, să ne închipuim că Adolf Hitler ar fi avut la dispoziție o populație de mărimea Chinei. Cum ar fi arătat lumea azi?
Un asemenea titlu de carte stârnește imediat atenția locuitorilor din arealul Transilvaniei. Editura „Argonaut” (Cluj-Napoca) a scos-o de la tipar acum 5 ani. Mie mi-a parvenit doar în zilele acestea, grație unui editor clujean, căruia i-am făcut o scurtă vizită. Am remarcat volumul acesta, căci era pe biroul său de la redacție. Mi-a sesizat mirarea și, îndată, mi-a pus-o în brațe. Era grabnic așteptat la o întâlnire în oraș, încât cele două-trei întrebări, gata să i le pun, n-am mai avut cui.
„Există-atâția bieți sărmani / Ce-o duc mai rău ca înainte / Și toți se plâng că nu au bani/ Dar nimenea că n-are minte !”.
”Fiți cu luare aminte! Nu lăsați niciun gând negativ să pătrundă în inima voastră!” - Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex
După Dicționarul explicativ există două sensuri ale cuvântului trezvie. Primul sens este faptul că trezvia este stare de limpezime, de vioiciune, de agerime. Al doilea sens al cuvântului trezvie este de curățenie sufletească, neprihănire, cumpătare.
Prin urmare, primul sens al cuvântului trezvie se leagă foarte mult de agerime. A fi ager înseamnă a da dovadă de trezvie. Al doilea sens al cuvântului se leagă de starea de curățenie sufletească.
Sărăcia de idei din campaniile electorale din acest an nu a ocolit educația. Și acum, în fața alegerilor prezidențiale și parlamentare, se vorbește de educație, dar nimeni nu a propus vreun proiect viabil.
„Ura-n pace nu ne lasă, / Veșnic viața ne-o divide, / Ieri a fost luptă de clasă,/ Azi e luptă-ntre partide”.
„În politică se zice / Au succes cei buni de gură, / Și cei care știu s-aplice,/ Lovitura sub centură”.
„Politica de azi te-nvață / Cu orientările firești, / Că drumu-i mult mai drept în viață / De știi pe unde s-o cotești ”.
„Pe cât e azi de combativ / Și cum vorbea mai dinainte, / Te uiți la el admirativ ... / Ce minte, domnule, ce minte !”.