Opinii

     Simt nevoia, mai întâi, să-mi exprim un fel de justificare (îndeosebi pentru cei mai puțin obișnuiți cu arealul meu socio-politic, cultural, de cercetare ziaristică). Având a face, uneori, cu publicații la care nu toată lumea are acces, sau interes diurn, găsesc știri, date, sintagme pe care aș vrea să le transmit și altor semeni, atenți la preajma noastră cea de toate zilele. Iată, a fost un preambul la ce urmează:
     Acum: o ezitare a timpului.
     Amintire: ceva ce îți dă sentimentul că ești încă în viață.

 „Privegheați și vă rugați, ca să nu intrați în ispită. Căci duhul este osârduitor, dar trupul neputincios.” (Marcu 14, 38)
Dragi cititori, iată-ne ajunși la Pasul 10, un pas capitat în recuperarea persoanelor dependente, care are menirea de a-l ține pe dependent ancorat într-o stare de trezvie, ce are menirea de a-l feri de posibile alunecări spre recădere.

După lunga perioadă de pace în Europa și înțelegerile de până în 1991, suntem în războaie. Dacă Primul Război Mondial a rămas în conștiințe ca unul care a tehnicizat războiul și i-a conferit amploare și cruzime, iar al Doilea a antrenat exterminarea de populații și prizonieri și folosirea armei nucleare, acum, cu noile avioane și rachete, cu electronica și biochimia actuală, se poate lovi letal oriunde. În plus, belicozitatea este iarăși în largul ei.

     Observăm, din când în când, dispariția unor cuvinte sau îndeletniciri și abia în astfel de momente ne dăm seama că această „pățanie” e pricinuită de urcușul nivelului de trai.

Una dintre ”stările” cele mai puternice în psihologia unei ființe, una dintre sursele de energie ale vieții noastre este ”motivația”, pe când inexistența unei motivații, inconștiența cu privire la existența ei sau ignorarea ne dezenergizează, ne atrage în trăiri deprimante, ne debusolează și ne deconectează de capacitățile și de calitățile noastre virtuoase.

Trăim în societăți care au consacrat în constituții libertatea de neatins a persoanei. Sub această noțiune, este vorba  nu doar de libertăți în înțeles fizic (deplasare, asociere etc.), ci și de libertatea minții, în care intră libertatea de a întreba, de a te îndoi, de a accepta sau, la nevoie, de a respinge susțineri și de a promova evaluări proprii. Desigur, intră și altele. Libertatea este a omului întreg.
Se pune însă întrebarea dacă se exercită azi această libertate. Nu cumva s-a ajuns la o decapitare?

     Ele însele, titlurile din publicațiile de-acum, devin eșantioane de măsurat timpul nostru socio-politic-administrativ. Înșir câteva, din dorința de a fi acceptate pentru semnificația lor intrinsecă:
     * „Alegerea stăpânului este ultimul drept de care dispune omul liber înainte de a deveni slugă.”
     * „Nu știm cum s-a format poporul român, dar știm cum va pieri.”
     * „Funcția socială a muribunzilor. Cum incredibilul devine de necrezut.”

              Nu „memento mori”, încă îmi pot perminte să rețin doar primul cuvânt al sintagmei latinești.
     Dau în vileag doar câteva momente prin care am trecut în vremea ceaușistă, dar considerându-le a fi semnificative pentru traseul existențial al intelectualului de atunci.

De multe ori, Vlad i-a auzit pe mami și pe tati  spunând că va fi o zi când porțile școlilor se vor deschide și îl vor duce și pe el, să vadă unde va învăța, din toamnă.
Își adună de cu seară, toate mașinutele  în cutie, își eliberează masa de culori și acuarele, dar lasă acolo doar jucăriile frațiorului mai mic care acum învață să rostească primele cuvinte:
-Ci eu meg a gădi, Nana!
-Unde mergi, mă? Tu, la grădi? Ce faci cu pampersul? Dar cu bibi? Dă-l jos, din gură, ești copil mare! Râd copiii, de tine!
-Meg a gădi!

Ce este evadarea și de ce ne trezim că ne folosim de ea de fiecare dată sau aproape de fiecare dată când nu mai putem ține piept realității?
Evadarea din realitate și refugiul în orice altceva care pare mult mai ușor de controlat sau abordat, îi oferă omului iluzia unei ”stări de bine”, o stare de relaxare la care omul recurge în situații limită, aparent fără ieșire. Toate aceste acțiuni sunt specifice oamenilor ezitanți și temători, dar nu numai.