Reportaj

După ce a lucrat o perioadă în Spania, Cosmin Adrian Onoaie şi-a zis, aşa ca pentru sine: de ce nu aş putea face şi acasă, la Cepari – Dumitra, aceeaşi muncă, adică agricultură? La noi, terenurile sunt bune, roditoare, condiţii avem, hărnicia nu poate fi pusă la îndoială, aşa că a revenit pe plaiurile natale şi s-a apucat de cultivarea pământului. Încet-încet, pasiunea udată cu foarte multă trudă, s-a transformat într-o afacere chiar profitabilă.

          După Revoluţia din anul 1989, românul a dezvoltat o adevărată fobie de tot ceea ce însemnă formă de asociere. Aşa că, foarte multe terenuri au rămas nelucrate, fonduri europene neaccesate iar agricultura românească pare să fie într-un declin fără precedent. Nu acelaşi lucru se întâmplă în Sângeorz Băi unde un grup de gospodari au hotărât să se unescă într-o Cooperativă Agricolă de Producţie Grup de Producători Sângeorz Băi.

          În urmă cu exact 50 de ani, în ianuarie 1968, am ajuns pentru întâia oară în satul Bidiu. Nu auzisem niciodată de această localitate deşi avusesem colegi de liceu, la Beclean, aşa că, întâlnirea cu „satul dintre dealuri”, cum îl numea mai târziu prof. dr. Vasile Andreica, a fost una fascinantă. Fusesem repartizat profesor aici şi, m-am prezentat să-mi iau postul în primire.

Atunci când nu ți se mai vede umbra, însemană că a cam venit iarna. Bucurie pentru unii, probleme pentru alții, pentru foarte mulți alții. Dar, atunci când nu ți se mai vede umbra în piețe e semn clar că prețurile o vor lua spre culmi încă nebănuite. Teoretic se întâmplă chiar așa, doar că practic, iarna în piețe, dacă vorbești cu oamenii, atunci, înțelegi de ce se scumpesc alimentele sau, nu înțelegi, nu ai cum să mai înțelegi, mai ales dacă nu îți mai vezi umbra.

Umbra și piața, locul unde sărăcia dă mâna cu neputința

          Însoţit de prietenul meu, bistriţeanul (conform buletinului) Dorin Rus, dar săsărman prin mii de rădăcini sufleteşti, legat de sat, unde revine mereu spre a-şi respecta consătenii, colindăm de la un capăt la altul localitatea Săsarm. Satul poate fi caracterizat ca un dar al Someşului Mare, terenurile de aici, din luncă, nisipoase, sunt foarte productive. Casele, unele mai vechi, altele adevărate vile, sunt aşezate de o parte şi de cealaltă a şoselei, sătenii poreclind-o „Drumul ţării”.

Sistemul integrat acvaponic este o aplicare modernă a unei vechi practice chinezești care a reușit să cultive și să crească legume  cu ajutorul excrementelor rezultate de la peşti. Mai mult, legumele cresc în apă, iar apa este recirculată, fiind purificată şi reintrodusă în sistem. Acest sistem reduce extrem de mult consumul de apă necesar creşterii plantelor. Cel puțin, asta spune proiectul.

          Doarme toamna pe drumul ce duce către Hăşmaş. Zăresc doar o stupină cocoţată pe o stâncă, apoi, mai încolo, un cioban lângă o construcţie veche îşi mână din fluier mioriţele. Asfaltul a înfrumuseţat zona, iar prietenul meu de călătorie, finanţistul Primăriei, Dorel Taloş, al lui Bărduţ din Măluţ, salariat de mulţi ani la Uriu, îmi descrie contabiliceşte priveliştea întâlnită în cale. De o parte şi de alta, terenuri altădată cu producţii de mii de tone de cereale, astăzi multe devenite păşuni pentru oile sătenilor.

Urcând pe drumuri de hotar, şerpuind prin plantaţii de viţă-de-vie, mirosind a struguri copţi şi a must proaspăt, îmi vin în minte câteva versuri ale poetului „primelor iubiri”: „Era o podgorie acolo, poate un han/ Era şi o hrubă acolo, poate cu vin/ Sorbită-n adânc cu trepte-n declin,/ Era o podgorie, poate un han/ Şi poate visam, dar cred că priveam”.

Prin Bistriţa a început să circule şi o poveste legată de soarta stadionului municipal, acum “Jean Pădureanu”. Aşadar, pe lângă referendumul pentru familie, o prostiuţă de altfel, şi referendumul pentru demiterea lui Traian Ogâgău, am putea avea şi un referendum pentru dărâmarea respectivului stadion.

Satul Arcalia (comuna Şieu Măgheruş) e plin de voivozi. Un nume care, spun cei ce-l poartă, are în el măreţia marilor domnitori români, dar şi mândria celor de astăzi. Voivozii din Arcalia, fără să-i subestimăm pe ceilalţi locuitori, sunt oameni cu totul deosebiţi: harnici, întreprinzători, pricepuţi la toate şi, uneori (unii) aspri la vorbă.